Ucraina: Busculadă între parlamentari în jurul reformei funciare (VIDEO)
O busculadă între deputaţi a avut loc joi în Parlamentul ucrainean, care a început să examineze în ultimă lectură un controversat proiect de lege care autorizează vânzarea de terenuri agricole fertile, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
În jur de 15 parlamentari ai partidului prezidenţial şi ai formaţiunii de opoziţie Batkivşcina (Patria) s-au încăierat scurt la tribună, blocată din timpul dimineţii de alţi deputaţi care încercau să împiedice votul.
"Parlamentul este un loc de discuţie, apăraţi-vă cauza discutând, şi nu sărind ca maimuţele", a declarat vicepreşedintele legislativului, Ruslan Stefanciuc, membru al partidului prezidenţial Servitorul Poporului.
"A vinde terenurile ucrainenilor este o crimă! Reveniţi-vă!", a spus la rândul său deputatul prorus Vadim Rabinovici, în timp de aproximativ 1.000 de protestatari, în principal militanţi de extremă-dreapta şi ai partidului Batkivşcina, protestau în faţa Parlamentului împotriva proiectului de lege.
Încăierările, busculadele şi altercaţiile nu sunt aşa rare în Parlamentul ucrainean, unde dezbaterile sunt deseori tensionate.
Legea privind reforma funciară, apărată de preşedintele Volodimir Zelenski, are parte la rândul său de o opoziţie puternică, marcată de mai multe manifestaţii care au făcut circa 20 de răniţi în decembrie.
Zelenski promite deschiderea din octombrie a vânzării de terenuri agricole, o măsură extrem de aşteptată de investitori şi care, conform Băncii Mondiale, ar putea contribui la creşterea economică anuală a Ucrainei cu 1,5 puncte procentuale suplimentare.
Reforma stârneşte totuşi destul de multă îngrijorare în rândul populaţiei, în special printre agriculturi, care se tem că vor pierde terenurile pe care le exploatează acum prin închirierea de la proprietarii lor.
După adoptarea cu dificultate, în primă lectură, a legii în noiembrie, a doua şi ultima lectură era aşteptată la o lună după, însă a fost întârziată din cauza manifestaţiilor şi a necesităţii de a analiza cele 4.000 de amendamente înaintate de opoziţie. Examinarea lor ar putea dura mai multe zile.
Pentru a mai aplana temerile, Zelenski a promis organizarea unui referendum înainte de a deschide în cele din urmă această piaţă pentru străini.
Cunoscută în trecut drept "grânarul Europei", Ucraina dispune de 32,5 milioane de hectare de teren arabil, dintre cel mai fertil din lume, dar productivitatea rămâne slabă în special din cauza unei lipse de investiţii.