Parlamentul îşi vinde automobilele. Prețul de la care vor începe licitațiile şi cum arată maşinile cu care au mers Ostapciuc, Moţpan sau Lupu
Parlamentul îşi vinde rablele. 17 vehicule şi un tractor sunt scoase la licitaţie. Vehiculele sunt fabricate între 1990 şi 1997 și nu mai sunt utilizate de deputaţi. Preţul de pornire este între 24 şi 70 de mii de lei.
Cea mai scumpă maşina expusă la licitaţie, este un BMW seria 7. Preţul iniţial al automobilului este de 70 de mii de lei. Maşina deja a parcurs aproape 500 de mii de kilometri. Din 1996, cu acest automobil au mers foştii preşedinţi ai Parlamentului. Printre aceştia se numără Dumitru Moţpan, Dumitru Diacov, Eugenia Ostapciuc, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu."
Pe lângă 12 automobile BMW, la vânzare sunt scoase şi un microbuz Toyota şi un VAZ.
Secretariatul Parlamentului intenţionează să vândă şi un tractor din 1991. Preţul iniţial este de 33 de mii de lei. Până în prezent, acesta a fost folosit pentru deszăpezire. Acum Parlamentul are un utilaj mai performant.
Potrivit responsabililor, vehiculele sunt învechite iar întreţinerea lor costă foarte mult. S-au făcut şi câteva calcule estimative privind veniturile obţinute în urma licitaţiei.
"Suma planificată este de 863 de mii de lei. Suntem în aşteptare ca suma să fie mult mai mare. Banii care vor fi încasaţi, vor fi transferaţi în bugetul de stat. Noi avem cereri de a transfera aceste maşini cu titlu gratuit, noi vom examina aceasta posibilitate, în cazul în care nu vor fi vândute aceste maşini", a subliniat Adrian Albu, secretar general al Parlamentului.
Cei care sunt interesaţi de achiziţia acestor vehicule le pot vedea zilele acestea în garajul Parlamentului.
Licitaţia va avea loc în 11 martie, la sediul Direcției Transport a Parlamentului. Recent, secretariatul Legislativului a procurat patru automobile noi cu peste două milioane de lei. Maşinile vor fi utilizate pentru delegațiile oficiale. În total, în garajul Parlamentului sunt 57 de unităţi de transport.