Cercetătorii chinezi au dezvoltat un sistem de identificare personală şi de determinare a temperaturii corporale de la distanţă
Cercetători chinezi au dezvoltat un sistem de identificare personală şi de determinare a temperaturii corporale de la distanţă, tehnologie menită să faciliteze controlul şi prevenţia răspândirii noului coronavirus Covid-19, transmite joi Xinhua, citat de agerpres.ro.
Sistemul, care poartă denumirea XH-TI, poate verifica în mod simultan actul de identitate al unei persoane, poate opera o recunoaştere facială de la distanţă şi poate lua temperatura corpului, conform China National Nuclear Corporation (CNNC).
Pentru fiecare persoană, procesul de identificare şi măsurare a temperaturii corporale (cu o eroare mai mică de 0,3 grade Celsius) va fi gata în doar câteva secunde. Apoi, sistemul va adăuga informaţiile cu privire la identitatea şi temperatura corporală a respectivei persoane într-o bază de date.
Acest sistem a fost dezvoltat de CNNC în colaborare cu Universitatea Xidian şi o companie IT din Xi'an (provincia Shaanxi, nord-vestul Chinei).
Dezvoltatorii acestei tehnologii susţin că este vorba de un sistem rapid şi eficient pentru a depista persoanele cu febră, în special în contextul actual al epidemiei cu noul coronavirus.
Acest sistem poate fi folosit în staţiile mijloacelor de transport, aeroporturi, la urcarea pe feriboturi şi în alte zone aglomerate. El va putea fi folosit şi pentru a depista cazurile de febră în blocuri de locuinţe, clădiri de birouri şi în fabricile şi uzinele cu număr mare de angajaţi.