Facebook lansează o nouă aplicaţie. Ce funcţii are
În locul serviciului pentru întâlniri, a cărui lansare a fost amânată în Europa din cauza problemelor privind gestionarea datelor, Facebook lansează Hobbi, o aplicaţie pentru documentarea proiectelor personale.
Hobbi este produsul NPE Team, divizie din cadrul Facebook care are rolul de a crea servicii şi aplicaţii noi, pentru a vedea ce „prinde” la utilizatori în zona de socializare. Este o aplicaţie prin care utilizatorii ar trebui să-şi documenteze pasiunile, fie că este vorba de gătit, grădinărit, desen sau altceva, şi să facă asta publicând poze şi filmări.
Orice intră în categoria hobby, practic. În această fază, Hobbi are doar funcţii de editare şi organizare a conţinutului.
Este lipsită de alte facilităţi sociale, dincolo de opţiunea share, care trimite creaţiile pe Facebook sau alte reţele. Inclusiv opţiunile de editare sunt foarte simple, existând mai puţine instrumente decât la funcţia Story din Instagram, spre exemplu.
Coincidenţă sau nu, Facebook lansează Hobbi la mai puţin de o lună după ce Google a lansat o aplicaţie numită Tangi, care vizează aceeaşi nişă - zona de hobby-uri şi creativitate, scrie go4it.ro