Cine sunt cei mai bogaţi tineri din lume
La nivel global, sunt 63 miliardari cu vârste sub 40 ani. Kylie Jenner, surorile Alexandra şi Katharina Andresen şi Gustav Witzoe fiind primii trei miliardari tineri din lume, scrie digi24.ro.
Numărul miliardarilor cu vârsta sub 40 de ani este, în prezent, la cel mai mare nivel, fiind de 63 de persoane, potrivit Mediafax.
Averea totală a acestora este de 265 miliarde de dolari.
Cel mai tânăr miliardar are 22 de ani, în timp ce ocupantul locului al zecelea are 32 de ani, potrivit Investopedia, citată de Ziarul Financiar.
Kylie Jenner, de 22 de ani, are o avere netă de un miliard de dolari. Cunoscută pentru apariţiile din show-ul „Keeping Up with the Kardashians”, Kylie Jenner a lansat, la vârsta de 14 ani, împreună cu sora sa Kendall, linia de îmbrăcăminte Kendall & Kylie. În 2015, Kylie a mai lansat o companie de cosmetice numită „Kylie Lip Kits”, pe care a numit-o ulterior drept „Kylie Cosmetics”. De asemenea, o parte din succes se datorează prezenţei pe social media.
Surorile Alexandra şi Katharina Andresen, în vârstă de 23 şi 24 de ani, au o avere netă de 1,4 miliarde de dolari fiecare. Surorile din Norvegia sunt fiicele lui Johan H. Andresen Jr., proprietarul Ferd, o companie de investiţii. În 2007, surorile Andresen au primit 42,2% din companie.
Gustav Magnar Witzoe, în vârstă de 27 de ani, are o avere netă de 3 miliarde de dolari. Tânărul deţine aproape jumătate din SalMar ASA, unul dintre cei mai mari producători de somon din lume, care a iniţiat industrializarea business-ului cu somon în Norvegia. Partea pe care o deţine în companie i-a fost oferită în 2013 de către tatăl său, Gustav Witzoe Sr.
Evan Spiegel are 29 de ani și o avere netă de 2,1 miliarde de dolari. Este cofondatorul Snap Inc., compania care operează aplicaţia Snapchat.
John Collison, în vârstă de 29 de ani are o avere de 2,1 miliarde de dolari. John Collison este proprietarul şi cofondatorul Stripe, o companie care produce software destinat facilitării plăţilor online din cadrul business-urilor. Antreprenorul irlandez şi-a lansat compania împreună cu fratele său Patrick în perioada facultăţii. Compania este evaluată, în prezent, la 20 de miliarde de dolari.
Anna Kasprzak are, la 30 de ani, o avere netă de un miliard de dolari. Tânăra a devenit cunoscută prima dată după ce a participat la proba de călărie în timpul ediţiei din 2016 a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, unde a ocupat locul al 14-lea. În prezent, este unul dintre proprietarii producătorului danez de încălţăminte ECCO, ale cărui produse sunt vândute în 90 de ţări.
Ludwig Theodor Braun, de 29 de ani, are o avere de un miliard de dolari. Braun deţine 10% din compania de aparate medicale B. Braun Melsungen AG, care a fost fondată în 1839, perioadă în care era o farmacie ce vindea medicamente pe bază de plante. Tatăl său a preluat compania în 1977.
Jonathan Kwok, de 30 de ani, are o avere netă de 2,5 miliarde de dolari. Jonathan Kwok este cel mai mic fiu al lui Walter Kwok, fostul preşedinte al Sun Hung Kai Properties, cel mai mare dezvoltator de real estate din Hong Kong.
Patrick Collison, de 32 de ani, are o avere de 2,1 miliarde de dolari. Acesta, împreună cu fratele său, John, a fondat Stripe, o companie tech ce le oferă posibilitatea business-urilor să încheie rapid tranzacţii online. Printre investitorii Stripe se numără nume precum CEO-ul Tesla Elon Musk şi Peter Thiel, unul dintre fondatorii PayPal.