Clipe DE COŞMAR! Un bărbat din Satul Mare, suspectat de coronavirus, a fost dat afară din casă şi din localitate! (VIDEO)
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Satul Mare, România, despre care se credea că este suspect de infecție cu coronavirus COVID-19, a fost trimis la domiciliu – pentru a sta în izolare, după ce nu s-a confirmat prezența vreunei tulpini de virus gripal.
Ajuns acasă însă, gazda nu l-a mai primit în casă, ai localnicii l-au luat în furci şi l-au alungat.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 1.10. Acesta a fost dus cu o ambulanță în localitatea Petin, din județul Satu Mare, unde bărbatul locuia la o cunoștință, în comunitatea de rromi.
Localnicii au precizat pentru PresaSM că în momentul în care gazda, care mai are o soție și patru copii, a aflat despre ce este vorba, a avut rețineri să îl mai primească în casă! De asemenea, și unii localnici au protestat față de decizia autorităților de a-l externa.
Pentru că risca să rămână sub cerul liber, în frig, s-a sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat din nou de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care l-au dus înapoi la Spitalul de Boli Contagioase.
Bărbatul a lucrat în Italia, în bucătăria unui restaurant chinezesc. Unul dintre patronii de origine chineză a plecat în China și nu s-a mai întors de trei zile.
După ce sătmăreanul a început să manifeste febră şi alte simptome, el s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Imediat, pacientul a fost izolat, fiindu-i prelevate probe biologice. După efectuarea testelor de laborator, medicii au constatat că este vorba despre o viroză.