Reconfigurare politică la Chișinău. Dumitru Diacov: Avem voci care spun că PDM ar trebui să intre la guvernare
Deputatul PDM, Dumitru Diacov a oferit primele declaraţii pentru PUBLIKA.MD, după întâlnirea secretă între PDM şi PSRM. Democratul a specificat că nu s-a discutat despre o posibilă alianţă. Totodată, acesta a mai menţionat că sunt voci care spun că democraţii ar trebui să intre mai strâns în guvernare.
"Am discutat agenda Parlamentului, proiectele cu care urmează să vină Guvernul, relaţiile Guvern-Parlament. Despre o posibilă alianţă nu s-a vorbit.
Fiecare partid discută în interiorul său despre programul său de activitate. Avem voci în interior care spun că trebuie să intrăm mai strâns în guvernare, să ne asumăm răspunderea, alţii consideră că nu trebuie să facem chestia asta. Nu avem o poziţie clară.
Încă nu putem spune că PD vine la guvernare?
– Nu, nu sunt doar capriciile PD, e un proces delicat.
Referitor la o alianţă se discută?
- Referitor la alianţă, fiecare partid discută oportunitatea aderării, apropierii mai strânse, asumării răspunderii guvernării.
Nu excludeţi că în viitor ar putea exista o asemenea alianţă?
– Nu exclud, noi o să continuăm aceste discuţii şi o să le facem publice.
PSRM v-a invitat la guvernare?
– PSRM ne întreabă cum vedem noi această acţiune şi atunci noi am spus că încă nu vedem, încă trebuie să discutăm", a spus deputatul PDM, Dumitru Diacov.
Amintim că la Parlament a avut loc o şedinţă secretă între PDM şi PSRM. Şedinţa a fost moderată chiar de preşedintele Igor Dodon, liderul informal al socialiştilor. A mai participat şi premierul Ion Chicu. Presa nu a fost anunţată.
Chiar în timpul discuţiilor, Igor Dodon a confirmat că această întrevedere are loc, plasând un comunicat pe canalul său de Telegram.