Andrian Candu: Conducerea PDM nu are mandat din partea partidului de a discuta despre formarea majorităţilor sau a unei coaliţii
Andrian Candu NU a ştiut despre întâlnirea secretă între PDM şi PSRM, nu a fost anunţat şi nu a participat la aceste discuţii. Tot el a menţionat că conducerea PDM nu are mandat din partea partidului de a discuta sau negocia despre formarea majorităţilor sau despre formarea unei coaliţii.
"Mai mult de jumătate de zi am fost plecat prin ţară. Eu personal nu am participat la această discuţie şi nu ştiu exact care a fost agenda acestei discuţii. Abia acum am reuşit să discut câte ceva cu colegii şi să înţeleg că a fost o întâlnire între Biroul Executiv al PDM, adică la nivel de preşedinte şi vicepreşedinţi şi participarea colegilor socialişti şi cu participarea preşedintelui şi a primului ministru.
Nu ştiu exact care a fost scopul, dar înţeleg că s-au discutat şi chestiuni legate de coordonarea activitaţilor în Parlament. S-a discutat sau nu o viitoare coaliţie nu cunosc şi îmi este greu să mă expun.
pentru astfel de discuţii, dar mai ales dacă s-a discutat cumva despre colaborarea pe viitor în formă de majoritate sau viitoare coaliţie trebuie să existe mandatul dat de Consiliul Politic Naţional conducerii partidului, mandat care nu a fost dat şi ştiţi foarte bine că a fost şedinţa consiliului sâmbătă.
Conducerea partidului nu are mandat din partea partidului de a discuta sau negocia despre formarea majorităţilor sau despre formarea unei coaliţii sau participarea în guvernare.
Eu cred că întâlniri trebuie să fie nu cu colegii socialişti, deoarece nu este niciun fel de majoritate parlamentară sau dacă sunt întâlniri cu socialiştii trebuie să fie întâlniri şi cu cei din Blocul ACUM, deoarece la ora actuală nu există formalizată nicio coaliţie şi nicio majoritate.
Partidul Democrat s-a declarat ca fiind în opoziţie constructivă, dar care a venit cu un suport al Guvernului Chicu, însă este un Guvern tehnocrat şi este un Guvern minoritar, adică are suportul doar al unei fracţiuni parlamentare, a socialiştilor.
Dacă există discuţii cu colegii din Partidul Socialiştilor, trebuie să existe discuţii şi cu celelalte fracţiuni pentru a coordona agenda Parlamentului şi pentru a lua poziţii pe unele subiecte legate de Guvern.
Este adevărat că PDM poate să discute cu reprezentanţii Guvernului doar pentru a înţelege unele politici pe care le promovează Guvernul. Dar asta se face în cadrul nu a Biroului Executiv, dar trebuie să fie în cadrul fracţiunii parlamentare, deoarece toţi deputaţii din fracţiunea parlamentară au dreptul să cunoască unele chestiuni şi să le voteze sau să nu le voteze sau să vină cu un suport sau să vină cu critici ale unor subiecte sau ale unor politici pe care le face Guvernul.
Viitoarele discuţii pe marginea unei coaliţii sau majorităţi parlamentare, conducerea partidului o poate face numai dacă există mandatul din partea partidului dat de Consiliul Politic naţional", a spus democratul Andrian Candu.
PUBLIKA.MD aminteşte că la Parlament a avut loc o şedinţă secretă între PDM şi PSRM. Şedinţa a fost moderată chiar de preşedintele Igor Dodon, liderul informal al socialiştilor. A mai participat şi premierul Ion Chicu. Presa nu a fost anunţată.
Chiar în timpul discuţiilor, Igor Dodon a confirmat că această întrevedere are loc, plasând un comunicat pe canalul său de Telegram.