Soluția controversată propusă de o profesoară britanică pentru schimbările climatice: Nu mai faceți copii
Patricia MacCormack, autoare a volumului „The Ahuman Manifesto”, este de părere că una dintre soluţiile în lupta cu schimbările climatice este ca oamenii să nu mai procreeze.
Aceasta crede că a găsit problema pentru fenomenul suprapopulării planetei, respectiv oamenii să renunţe la a mai avea copii, potrivit Mediafax.
MacCormack a inventat un nou termen pentru planeta golită de oameni, „aumană” (ahuman), prin care se „va evita colapsul ecologic” mergând „dincolo de perechea uman/ non-uman”.
„Departe de a promova decesul în masă, genocidul sau eugenia, manifestul meu este antinatalist”, spune MacCormack. „Boicotează reproducerea umană din cauza distrugerilor pe care oamenii au continuat să le facă pe Pământ şi în rândul altor specii”, mai spune aceasta.
În iulie anul trecut, prinţul Harry al Marii Britanii, pe atunci proaspăt tătic, spunea că el şi soţia sa, ducesa Meghan de Sussex, vor avea „maximum” doi copii, pentru a proteja planeta.
„Întotdeauna am fost de părere că locul acesta (Pământul- n.r.) este împrumutat. Şi, desigur, având în vedere că suntem inteligenţi şi evoluaţi, ar trebui să fim capabili să lăsăm ceva mai bun în urma noastră, pentru generaţiile viitoare", a spus ducele de Sussex.