Pavel Voicu: Din 173 de sectoarele de poliţie din ţară, doar 34 dispun de condiţii bune de muncă
Din cele 173 de sectoarele de poliţie din ţară, doar 34 dispun de condiţii bune de muncă. O recunoaşte chiar ministrul de interne, Pavel Voicu, care a mai spus că acesta ar fi unul din motivele pentru care profesia de poliţist de sector este una neatractivă, iar în prezent sunt peste 300 de locuri vacante în acest domeniu.
Declaraţia a fost făcută de Pavel Voicu, după ce a participat la ședința Colegiului MAI, unde a fost prezentat raportul de activitate pentru anul 2019, dar şi planurile pentru acest an.
"Ne planificăm ca toţi ofiţerii de sector să fie dotaţi cu calculatoare, fiindcă avem situaţia când doi, trei colaboratori lucrează la un calculator sau 2,3 ofiţeri au un scaun şi o masă trebuie să stea în rând pentru a-şi perfecta documentele", a spus ministrul Afacerilor Interne , Pavel Voicu.
Pavel Voicu speră că prin îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, cele 300 de funcţii vacante de sectorist vor fi suplinite.
"Să facem ca această profesie să fie competitivă, deci o să propunem şi mărirea salariului pentru acei subofiţeri de sector care se află, de asemenea, în sector. Au aceleaşi împuterniciri, fac acelaşi volum de lucru, însă în comparaţie cu ofiţerul primeşte cu 1500 de lei mai puţin", a spus a spus ministrul Afacerilor Interne , Pavel Voicu.
La şedinţa Colegiului MAI au fost prezenţi Alexandru Jizdan, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, care este şi fost ministru de Interne, dar şi premierul Ion Chicu. Dacă primul a criticat dorinţa lui Voicu de a reveni la numărul mai mare de poliţişti de sector.
"Mă întrebam pe mine câte instrumente are inspectorul de sector?! Ce poate face inspectorul de sector într-o localitate?! Haideţi să nu copiem alte state sau să copiem alte practici, Republica Moldova are deja tradiţiile sale, Ministerul de Interne are tradiţiile sale", a spus preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Alexandru Jizdan.
Ion Chicu nu a ascultat în mare parte rapoartele oficialilor de la MAI. Prim-ministrul scria pe foi sau chiar a discutat cu persoanele din preajma sa. Iar în discursul său, Chicu a vorbit mai mult despre problemele angajaţilor MAI.
"Cunosc problemele cu care se confruntă ministerul Afacerilor Interne şi în general toate organele de forţă. Aici, bineînţeles este vorba de fluctuaţia cadrelor, multe vacansii, dotarea slabă, salariile încă la un nivel foarte diminuat", a spus premierul, Ion Chicu.
Anterior, reprezentanţii asociaţiei Promo-LEX au criticat intenţia autorităţilor de a restabili în fiecare localitate polițiști de sector. Potrivit lor, aceasta vine în contradicție cu reforma poliției promovată în ultimii ani şi sprijinită financiar de UE.Prezent la eveniment, premierul, Ion Chicu