Maşini parcate HAOTIC în Capitală. Poliţia spune că nu are bani pentru evacuarea vehiculelor şi vrea să modifice regulamentul
Poliţia are împuterniciri, dar nu şi bani pentru evacuarea maşinilor parcate neregulamentar. Timp de doi ani, întreprinderea de stat Servicii Pază a Ministerului de Interne nu a evacuat nicio maşină aflată sub incidenţa unei asemenea proceduri legale. Totul, din cauza lipsei de bani. Acum IGP vrea să modifice regulamentul, astfel încât de evacuarea maşinilor problematice să se ocupe companiile private. Modificările sunt la etapa discuţiilor.
"Se va aplica acelor mijloace de transport a căror conducători sunt în stare de ebrietate, stare narcotică sau alte tipuri ce nu permit acestuia de a conduce mijlocul de transport. Fie şoferilor care nu au permis de conducere dar se urcă la volan, în cazul în care vehiculul nu corespunde cerinţelor tehnice. La fel, situaţii în care mijlocul de transport îngrădeşte accesul pentru alte instituţii de a interveni acolo unde este necesar", a menţionat Viorel Cernăuţeanu, şef Direcţia juridică, IGP.
Dacă va fi acceptată propunerea, compania care va fi selectată în urma unei licitaţii publice, va trebui să asigure un şir de condiţii speciale.
"Parcarea care va fi amenajată pentru depozitarea acestor mijloace de transport să întrunească cerinţe standard. Să fie amenajată, cu înregistrare video online 24/24, pază fizică, asigurat sistem antiincendiar în perimetru, să aibă spaţiu de tip închis pentru maşini decapotabile sau pentru motociclete", a specificat Viorel Cernăuţeanu.
Expertul economic, Gheorghe Costandachi, susţine că proiectul ar trebui să fie supus unor dezbateri publice:"Eu nu exclud că în goana după bani, după venit mai mare, oamenii legii vor veni, vor face procese verbale la fiecare pas, iar agentul economic împuternicit va evacua maşina. Noi cunoaştem că plăţile la parcările special amenajate pentru a ridica vehiculul sunt mari, iar şoferul va fi nevoit să achite o anumită sumă, a ordinelor de zeci, sute de lei".
Majoritatea oamenilor salută iniţiativa IGP, în speranţa că vor scăpa de maşinile parcate haotic:
"Maşinile stau aici de parcă sunt expuse la o expoziţie de vânzare. Bine va fi dacă le vor lua de aici, lasa să le ducă în altă parte. Oamenii vin seara acasă şi nu au unde îşi parca automobilele lor".
"Foarte multe locuri de parcare stau ocupate, de mult timp sunt blocate iar alţii nu au unde le parca. Ogrăzile arată urât, drumurile la fel, oraşul e haos, foarte bună iniţiativă".
Potrivit datelor oficiale ale Inspectoratului General al Poliţiei, din anul 2013 şi până în 2020, oamenii legii au documentat 15 mii de cazuri în care maşinile trebuiau evacuate.