IMPRESIONANT! O violonistă a cântat în timpul operaţiei sale pe creier (VIDEO)
O violonistă a ajutat medicii să nu-i afecteze o zonă importantă a creierului, cântând la vioară în timpul operaţiei prin care i-a fost îndepărtată o tumoare.
Chirurgii de la spitalul King's College din Londra au pus la punct o tehnică care să le permită verificarea în timp real ca zonele creierului responsabile cu mişcările mâinilor să nu fie afectate în timpul acestei proceduri delicate, a precizat spitalul marţi, pe site-ul său, scrie adevarul.ro.
Dagmar Turner, muziciană în vârstă de 53 de ani, membră a Orchestrei simfonice din Ile de Wight (sudul Angliei), a fost diagnosticată în 2013 cu o tumoare în creştere lentă. Ea a cerut să fie operată pentru că tumoarea se dezvolta. Operaţia a avut loc luna trecută.
Ideea de a cânta în timpul intervenţiei a fost de a proteja în special celulele importante situate în lobul frontal drept al creierului său. Această zonă, situată chiar lângă cea operată, controlează între altele mâna stângă, esenţială pentru a cânta la instrument.
Dagmar Turner a interpretat muzică de Gustav Mahler, piesa de jazz "Summertime", de George Gershwin, şi melodii ale lui Julio Iglesias.
Chirurgul responsabil de operaţie Keyoumars Ashkan a declarat că "a fost prima dată când am operat un pacient care cânta la vioară".
Potrivit acestuia, 90% din tumoare a fost îndepărtată, inclusiv toate zonele care erau suspecte de activitate agresivă, astfel permiţând violonistei să-şi poată păstra abilitatea de a folosi mâna stângă.