Atalanta Bergamo a făcut un pas uriaş spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Echipa italiană a învins-o pe FC Valencia, scor 4-1, în prima manșă a optimilor de finală. În meciul disputat pe stadionul San Siro din Milano, gazdele au marcat de două ori în prima repriză, prin Hans Hateboer și Josip Ilicic.
După pauză, Remo Freuler a înscris și el pentru Atalanta, iar apoi același Hans Hateboer a punctat pentru 4-0.
Golul de onoare al ”liliecilor” a fost marcat de Denis Cerîșev.
În celălalt meci de aseară, Tottenham Hotspur, finalista ediției trecute a Ligii Campionilor, a cedat pe teren propriu în fața grupării RB Leipzig , scor 0-1. Timo Werner a înscris singurul gol al confruntării, din penalty.
Partidele retur ale acestor două optimi de finală sunt programate pentru 10 martie.