REALIZĂRILE PRIMARULUI GENERAL: Ion Ceban s-a lăudat cu drumuri şi trotuare reparate
În 100 de zile, Chişinăul a devenit mai curat, mai liber, au fost reparate drumuri şi trotuare. Asta susţine primarul general Ion Ceban care astăzi a prezentat raportul de activitate în faţa presei. Locuitorii Capitalei spun însă că pâna la lauri, edilul mai are de muncit.
Una dintre realizările prezentate de Ion Ceban au fost reparaţiile făcute pe mai multe străzi din Capitală şi... trei trotuare.
"Străzile şi trotuarele în reparaţii. Sunt una dintre cele mai importante întrebăriu pe care le avem pe ordinea de zi. Da, cu întârziere, pentru că au fost probleme legate cu licitaţii şi ştiţi că am avut în consecinţă şi unele demisii", a spus primarul Capitalei, Ion Ceban.
"Nimic nu s-a făcut. Doar fac în folosul lor, în folosul cetăţenilor, nimic. - Drumurile cum sunt? - Tot rele, cum au fost. Nimic nu s-a schimbat"
"Multe vorbe şi puţină treabă. - Trotuarele, de exemplu, cum sunt? - Sunt rele. Sunt făcute aşa, pe o zi, două. Uitaţi-vă pe Ion Creangă cum e. Au început, s-au oprit şi Amin. Dar uitaţi-vă mai departe, în Centru ce se face. "
Ion Ceban mai spune că în oraş au apărut benzi speciale pentru transportul public, proiect care va continua.
"A fost iniţiat proiectul de organizare a benzilor pentru transportul public pe principalele străzi din oraş: Puşkin, Bodoni şi Ştefan cel Mare. Am pornit sistemul de sistematizare a parcajelor din adiacenţa carosabilului în zona centrală a oraşului", a spus primarul Capitalei, Ion Ceban.
"Nu, încă nu am văzut, încă nu. - Dar se circulă greu prin oraş, mai ales prin Centru? - Ambuteiaje ştiţi unde se fac. Aici, pe strada Puşkin. Nu ar strica să fie aici pe acest tronson. "
"E foarte dificil de îndeplinit serviciul, în special seara, dimineaţa."
S-a lăudat Ion Ceban şi cu organizarea Târgului de Crăciun, pe care îl consideră un adevărat succes. La acest subiect, el a spus că cei mici au putut face gratuit poze cu Moş Crăciu, deşi în reportajele realizate de postul nostru de televiziune părinţii s-au plâns că unii Moşi cereau bani pentru aceste servicii. Marea realizare însă, Ceban consideră că a fost...
"În linii mari, pentru prima dată, am fost în vizorul atenţiei presei internaţionale şi fotografii cu Chişinăul iarna au fost peste tot", a spus primarul Capitalei, Ion Ceban.
E adevărat, am ajuns în presa de peste Prut, doar că subiectul a fost reptila uriaşă din Piaţa Marii Adunări Naţionale, obiect care s-a vrut o atracţie turistică, dar care a creat dispute şi a lăsat fără scaun la primăriei fostul şef al direcţiei comerţ, Marcel Zambiţchi.
Ion Ceban a mai scos în evidenţă că pentru prima dată în 20 de ani, în 100 de zile au fost stopate 14 şantiere ilegale din oraş şi au început să fie verificate unele construcţii ilegale deja construite. Un exemplu este şi acest restaurant de pe bulevardul Traian,care ocupă jumătate din trotuar. Administratorul clădirii a refuzat să ofere o explicaţie la cameră, dar ne-a spus că totul este legal. O altă părere o au trecătorii.
"Am impresia că în Chişinău au încetat să mai respecte planul urbanistic. Construieşte cine vrea, acolo unde vrea, banii rezolvă tot. Clădirea este una frumoasă, dar locul ei nu e aici. "
Responsabilii se scuză şi dau vina pe cei care au fost până la ei.
"Cineva le-a dat în arendă, după asta au fost privatizate şi s-au transformat în gospodari pe spaţiu public, în staţii de aşteptare. Avem zeci de astfel de cazuri. Întrebaţi-i pe cei care le-au dat autorizaţii", a spus primarul Capitalei, Ion Ceban.
Totuşi, au fost şi din cei care au identificat progrese în Capitală.
"Nu mai vând ţigări în chioşcuri. Alte schimbări nu am observat."
Ion Ceban a ajuns primarul Capitalei după ce l-a învins în turul doi pe contracandidatul său,Andrei Năstase, în octombrie 2019.