Centrul Naţional pentru Uragane din SUA a publicat lista cu cele 21 de nume de uragane pentru acest sezon, informează Mediafax. Printre nume se regăsesc Dolly, Isaias şi Omar. Anul trecut, meteorologii au înregistrat 18 furtuni, un record în ultimii 150 de ani.Mai sunt 100 de zile până la începerea sezonului uraganelor, iar americanii nu vor să fie prinşi nepregătiţi. Centrul Naţional pentru Uragane a publicat lista cu cele 21 de nume pentru furtunile din acest sezon, scrie
hotnews.ro.
Numele furtunilor din acest sezon:
Arthur, Bertha, Cristobal, Dolly, Edouard, Fay, Gonzalo, Hanna, Isaias, Josephine, Kyle, Laura, Marco, Nana, Omar, Paulette, Rene, Sally, Teddy, Vicky și Wilfred.
Sezonul uraganelor începe, în SUA, pe 1 iunie şi durează până la 30 noiembrie. În 2019, meteorologii au „botezat” 18 furtuni şi au egalat astfel anul 1969, care deţinea recordul pentru cele mai multe uragane înregistrate în 150 de ani de măsurători.