Coronavirus: Situație fără precedent în Italia. În doar 48 de ore s-au înregistrat patru decese și 152 de cazuri de îmbolnăviri
Situație fără precedent în Italia, provocată de virusul COVID -19. În doar 48 de ore s-au înregistrat patru decese și 152 de cazuri de îmbolnăviri. Cei mai mulți pacienți de coronavirus sunt în Lombardia – 110 cazuri confirmate. Astfel Italia a ajuns pe locul trei în lume privind numărul celor contaminați cu virusul letal, după China și Coreea de Sud.
Din cauza bilanțului alarmant al victimelor, carnavalul de la Veneția s-a încheiat noaptea trecută, deși era programat să dureze până mâine. Autoritățile a cel puțin 11 localități au instituit restricții de circulație. De asemenea, au fost închise școli, grădinițe, restaurante, centre comerciale, iar unele companii și-au anunțat angajații să rămână acasă. Cu toate acestea, comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, a declarat că nu vede niciun motiv de panică și că are încredere deplină în modul în care vor acționa autoritățile italiene.
Între timp, Coreea de Sud a ajuns a doua ţară cea mai afectată de acest virus, după China. Numărul îmbolnăvirilor a depăşit 600 şi s-au înregistrat cinci decese. Autorităţile de la Seul au fost nevoite să declare alertă roşie. Se ia în calcul închiderea şcolilor şi suspendarea circulaţiei transportului public, inclusiv a zborurilor spre şi dinspre Coreea de Sud.
"Recomand oamenilor să nu facă panică şi să aibă încredere în guvern. Rugăm să vă implicaţi în operaţiunile de dezinfectare şi să urmaţi recomandările. Vă rugăm să vă abţineţi să ieşiţi afară şi să reduceţi din activităţi pentru următoarele două săptămâni", a spus ministrul Sănătăţii şi al Bunăstării de la Seul, Park Neung-hoo.
320 dintre cele peste 600 de victime din Coreea de Sud au fost confirmate în oraşul Daegu. Bolnavii sunt adepţii unui grup religios.
"Rugăm respectuos ca oamenii să recunoască faptul că Biserica Shincheonji și adepții sunt victime ale virusului şi să înceteze ura şi criticile fără fundament față de adepții noștri", a menţionat purtătorul de cuvânt al bisericii Shincheonji, Simon Kim.
Coronavirusul a făcut noi victime şi în Hong Kong. Autorităţile au confirmat 74 de îmbolnăviri şi două decese.
"Încă mai sunt 60 de pacienți care primesc tratament în zece spitale publice. 54 de pacienți sunt în stare stabilă, iar şase sunt în stare critică", a comunicat şeful unui spital din Hong Kong, Lau Ka-hin.
Şi Franţa este la un pas să declare epidemie. Ministrul Sănătăţii de la Paris a transmis pentru presa locală că se va majora numărul laboratoarelor din ţară, astfel încât zilnic să poată fi făcute mai multe teste. În acelaşi timp, Rusia vânează chinezii peste tot - pe străzi, în metrouri, autobuze, aeroporturi şi îi plasează în carantină.
"Le cerem să se legitimeze, să demonstreze că au revenit recent din China şi că au trecut printr-o perioadă de carantină. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru, atunci apelăm la serviciul de urgenţă", a spus reprezentanta metroului din Moscova , Iulia Temnikova.
Autorităţile din China au anunţat că sunt peste 2400 de decese şi aproape 77 de mii de îmbolnăviri provocate de COVID-19.