Prețurile la dezinfectanți și măști au explodat online în Italia, în condițiile în care în magazine și farmacii aceste produse nu se mai găsesc.
Prețurile online au crescut în momentul în care stocurile din farmacii și supermarketuri au dispărut, ajungând la 70 de euro pentru trei măști din hârtie.
Parchetul din Milano a deschis o anchetă deocamdată împotriva unor persoane necunoscute, bănuind că s-a făcut "speculă" cu produse de igienă de bază, scrie digi24.ro.
În Italia, ultimele informații arată că șapte persoane au murit din cauza virusului Covid-19, iar numărul persoanelor infectate a ajuns la 229.