PDM, ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ. Democraţii trebuie să decidă dacă vor guverna împreună cu socialiştii
Partidul Democrat trebuie să decidă până la mijlocul lunii martie, dacă accede la guvernare împreună cu socialiştii sau se află în opoziție. Declaraţia a fost făcută de preşedintele de onoare a PDM, Dumitru Diacov, care a recunoscut că în cadrul partidului sunt opinii diferite la acest subiect.
"-O participare formală, eu cred că nu ne trebuie nouă, Partidului Democrat, dacă noi vom avea posibilitatea să ne asumăm responsabilitatea pe ministere important sectoarele cele mai importante, care sunt legate cu dialogul Chişinău-Bruxelles.
- Asta înseamnă ministerul Afacerilor Extene, ministerul Economiei?
- De ce nu", a declarat Dumitru Diacov, preşedintele de onoare a PDM.
Acum o săptămână, şase deputaţi democraţi au anunţat că părăsesc atât partidul, cât şi fracţiunea şi formează un nou grup parlamentar, denumit "PRO-MOLDOVA". Este vorba despre Andrian Candu, Eleonora Graur, Grigore Repesciuc, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari şi Corneliu Padnevici. Aceştia au acuzat conducerea PDM de jocuri de culise şi negocieri pe sub masă cu socialiştii, fapt ce creează confuzie şi îi dezamăgeşte pe membrii de partid.
Preşedintele PDM, Pavel Filip, a declarat că era o decizie previzibilă şi a negat faptul că democraţii poartă negocieri cu PSRM.