Natalia Gordienco va reprezenta țara noastră la Eurovision 2020 (VIDEO)
Natalia Gordienco a câștigat etapa națională a concursului Eurovision 2020 și ne va reprezenta țara la Rotterdam. Artista a acumulat 64 de puncte. Gordienco va reprezenta Republica Moldova cu piesa ”Prison”.
Piesa a fost compusă de interpretul rus Filip Kirkorov, în colaborare cu o echipă din Grecia, iar back-vocaliştii sunt din Suedia. Interpreta spune că a aşteptat această victorie.
Pe locul doi s-a clasat Pasha Parfeni, iar pe poziția a treia interpretul Maxim Zavidia. Chiar dacă au ajuns doar în finala națională, concurenții spun că au depus toate eforturile pentru a cuceri publicul și juriul.
Eurovision 2020 se va desfăşura în Olanda, după ce Melodia "Arcade", interpretată de Duncan Laurence a obţinut anul trecut un total de 492 de puncte. Olanda a câştigat pentru a cincea oară trofeul acestui concurs muzical.
Eurovision se va desfăşura în perioada 12 - 16 mai la Rotterdam. Totodată, amintim că Natalia Gordienco a reprezentat Republica Moldova la Eurovision și în anul 2006, clasându-se atunci pe locul 20.