Aproape 1.700 de cazuri de coronavirus în Italia. 34 de decese şi 140 de pacienţi la terapie intensivă
foto: Reuters
canal tv
Numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirusul COVID-19 a ajuns duminică în Italia la 1.694, cu 528 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat şeful Protecţiei Civile italiene, Angelo Borrelli, citat de agenţia EFE, citată de Agerpres.
Încă cinci persoane infectate au decedat în acest timp, aducând la 34 bilanţul deceselor provocate de noul coronavirus.
Până în prezent 83 de persoane diagnosticate cu acest coronavirus în Italia s-au vindecat, dar alte 140 se află la terapie intensivă.
Angelo Borrelli a precizat că 41% dintre persoanele testate pozitiv cu COVID-19 sunt spitalizate, celelalte fiind izolate la domiciliu, întrucât acestea din urmă prezintă doar simptome uşoare sau sunt asimptomatice.
El a mai menţionat că în Italia au fost efectuate până în prezent 21.127 de teste pentru noul coronavirus, mai ales în regiunile cele mai afectate, respectiv Lombardia, Veneto şi Emilia-Romagna.