PAS va înregistra o nouă moţiune împotriva ministrului Ciocoi. Grupul PRO MOLDOVA esta gata să o susţină
Deputatul Sergiu Litvinenco a anunţat, luni, 2 martie, că grupul parlamentar PAS va depune o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Apărării Aureliu Ciocoi.
"Acțiunile nesăbuite ale lui Dodon manifestate atât în ceea ce privește nesoluționarea revendicărilor sociale ale celor care au apărat independența Republicii Moldova, cât și de păstrare în funcție a ministrului de externe Ciocoi care i-a jignit în cel mai iresponsabil mod pe acești oameni, au determinat protestul legitim al combatanților.
Suntem ferm convinși că Ciocoi trebuie demis din funcție. De aceea, vom pregăti o nouă moțiune simplă pe care o vom depune la prima ședință a Parlamentului. Facem apel către toţi deputaţii să semneze această moţiune", a scris Litvinenco în postarea sa.
În scurt timp, liderul grupului parlamentar PRO MOLDOVA Andrian Candu a scris că deputaţii din grupul său vor susţine moțiunea repetată împotriva ministrului Ciocoi, "care a încercat să fenteze istoria și să reînterpreteze adevărul".
"În același timp, condamnăm decizia foștilor colegi din PDM care s-au opus introducerii precedentei moțiuni pe ordinea de zi a ședinței plenului. Sperăm că de această dată nu vor fi "găsite" motive pentru a nu supune moțiunea dezbaterilor în plenul Parlamentului" a mai scris Andrian Candu.
Recent, opoziția parlamentară a înregistrat o moțiune simplă împotriva ministrului Ciocoi, după ce acesta a declarat că armata rusă ar fi oprit vărsările de sânge pe Nistru. Moțiunea încă nu a mai ajuns să fie dezbătută în plenul Parlamentului, deoarece reprezentanții PSRM – PDM din cadrul Biroului permanent al Legislativului au respins documentul, ca fiind plin de carenţe.