Prinţul William şi Kate Middleton vor merge într-o vizită de trei zile în Republica Irlanda
foto: b1.ro
Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, Kate, vor începe marţi după-amiază o vizită de trei zile în Republica Irlanda pe tema reconcilierii, la trei săptămâni după rezultatul foarte bun obţinut la alegerile legislative de partidul Sinn Fein, favorabil reunificării cu Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, relatează AFP.
În timpul acestei vizite, cei doi se vor întâlni cu preşedintele Micheal D. Higgins şi cu premierul în exerciţiu Leo Varadkar care, după înfrângerea sa la alegerile din 8 februarie, asigură interimatul în aşteptarea formării unui nou guvern.
Ducele şi ducesa de Cambridge vor depune o coroană de flori în "Grădina Amintirii" ce aduce un omagiu eroilor care şi-au pierdut viaţa în lupta pentru independenţă, scrie agerpres.ro.
Întreaga insulă s-a aflat sub stăpânire britanică până la sângerosul război de independenţă, încheiat în 1921 odată cu divizarea, în contextul în care nordul insulei a rămas parte a Regatului Unit.
Vizitele membrilor familiei regale britanice au fost cândva imposibile din cauza ameninţării unor grupuri precum IRA (Armata Republicană Irlandeză), o formaţiune paramilitară care s-a opus cu înverşunare prezenţei britanice pe insulă.
Unchiul prinţului William, lordul Louis Mountbatten, ultimul vicerege al Indiilor, a fost ucis în 1979 de o bombă plasată sub barca sa de către IRA. El a fost mentorul prinţului Charles, tatăl lui William.
Promiţând să militeze pentru unificare prin mijloace paşnice, IRA a decis încetarea ostilităţilor din 1997, după trei decenii în care 3.500 de persoane au fost ucise.
Odată cu revenirea la pace, regina Elisabeta a II-a a putut efectua o vizită de stat în 2011, devenind astfel primul suveran britanic care a pus piciorul pe teritoriul a ceea ce este astăzi Republica Irlanda, după bunicul său regele George al V-lea cu un secol în urmă.
Vizita lui William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, şi a soţiei sale Kate, are loc într-un moment fără precedent în viaţa politică irlandeză.
Într-o ţară dominată până în prezent de două mari partide de centru, partidul republican Sinn Fein, considerat anterior drept braţul politic al IRA, a obţinut un rezultat istoric la alegerile legislative, devenind al doilea mare partid al ţării. El a promis un referendum privind unificarea insulei în termen de cinci ani.