Echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova va juca un meci amical cu reprezentativa Andorrei
Echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova şi-a aflat încă un adversar în perspectiva pregătirii pentru Liga Naţiunilor. "Tricolorii" vor juca un meci amical cu reprezentativa Andorrei. Partida se va disputa pe 26 martie, la Complexul Sportiv Sheriff din Tiraspol.
Va fi primul meci pe care reprezentativa ţării noastre îl joacă la Tiraspol după amicalul cu Kârgâzstanul din iunie 2013.
Până acum, Republica Moldova a jucat şase meciuri cu Andorra, în care a înregistrat patru victorii, o remiză şi o înfrângere.
În ultima campanie preliminară, cea a Campionatului European din 2020, "tricolorii" au învins-o pe Andorra la Chişinău cu scorul de 1-0, dar au pierdut meciul din deplasare cu 0-1.
În clasamentul mondial, Republica Moldova se află pe locul 175, iar Andorra - pe locul 135.
După meciul cu echipa din principat, discipolii lui Engin Firat vor juca un amical cu Rusia. Partida, programată pentru 31 martie, va avea loc pe stadionul Zimbru din Chişinău.