PSRM şi PDM au început negocierile pentru a crea o coaliţie
Socialiştii şi democraţii au început astăzi negocierile pentru a crea o coaliţie. Atât negociatorii PSRM, cât şi cei din PDM au declarat că nu au discutat despre partajarea unor funcţii şi instituţii concrete, dar despre bazele creării unei alianţe. Preşedintele fracţiunii parlamentare a PDM, Dumitru Diacov, a spus că democraţii pot să-şi asume jumătate din numărul de ministere şi sunt interesaţi, în special, de politica externă.
"Discuţia a fost într-o atmosferă prietenească. Nu am discutat instituţii concrete, aşa cum se speculează în presă. Am discutat direcţii de activitate. Noi avem nouă ministere. Eu cred că dacă 50 la sută din ministere vor fi într-un fel ghidate sau asumate de Partidul Democrat va fi o chestie normală", a menţionat Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM.
"Cei din PDM au spus că ei sunt gata să asume răspundere pentru unele direcții de activitate a Guvernului, ca de exemplu: Direcția Economică sau de Externe", a declarat Vlad Batrîncea, deputat PSRM.
Democraţii au explicat de ce au pus ochiul anume pe politica externă.
"Multe învinuiri au fost aduse Partidului Socialiștilor anume pe acest domeniu. De aceea noi vrem să ne asumăm această responsabilitate şi vrem să forțăm întreaga guvernare ca noi să intrăm în ritmul relațiilor normale cu instituțiile europene", a spus Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM.
"Cei din PDM au zis că ei sunt o forță pro-europeană, noi am spus că nu vedem nicio problemă în acest sens", a declarat Vlad Batrîncea, deputat PSRM.
"-Dar socialiștii niciodată nu au fost pro-europeni.
- Noi o să încercăm să îi recolorăm, să devină mai proeuropeni", a menţionat Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM.
Socialistul Vlad Batrîncea nu a crezut jurnaliştii că Dumitru Diacov a făcut o astfel de declaraţie.
"Eu nu sunt sigur că domnul Diacov în tocmai a spus aşa cum spuneți dumneavoastră", a zis Vlad Batrîncea, deputat PSRM.
Dumitru Diacov a recunoscut că încă există incertitudine în rândul democraţilor în ceea ce priveşte formarea unei alianţe cu socialiştii.
"Sunt sigur, diferite idei, sunt incertitudini, lumea îşi pune întrebări, dar şi noi ne punem întrebarea: O să reuşim, o să putem să îi convingem, o să reuşim să menţinem această atmosferă?", a zis Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM.
Potrivit socialistului Vlad Batrîncea, discuţiile dintre PDM şi PSRM vor continua în weekend când va fi discutat programul de guvernare. Batrîncea nu a exclus că negocierile ar putea dura câteva săptămâni.