COD PORTOCALIU DE CORONAVIRUS. Anunţul făcut de Ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu a anunţat Cod Portocaliu de Covid-19. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă în cadrul sedinței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
"Cod portocaliu la nivel naţional. Rugăm cetăţenii să se informeze de pe canalele oficiale. Rugăm populaţia să nu se alarmeze şi în caz de necesitate să apeleze la medicul de familie. Acum avem un caz de import nu de transmitere a coronavirusului", a declarat Viorica Dumbrăveanu.
Măsura impusă de autorităţi vine în contextul primului pacient infectat cu noul virus. Probabilitatea apariţiei unor noi cazuri de îmbolnăvire este foarte mare, a anunţat prim-ministrul în timpul şedinţei Comisia Naţională de Sănătate Publică.
"Trebuie să fim cu toţii îngrijoraţi, dar manifestare de panică nu trebuie să fie. Eu vreau ministerul, CNAM-ul şi toate instituţiile în perioada resăpectivă plenară indiferent dacă are sau nu are poliţă, în cazul în care e suspect de aceste boli", a menţionat premierul Ion Ghicu.
Autorităţile sunt îngrijorate şi din cauza nivelul scăzut de responsabilitate al mai multor persoane care revin în țară și nu respectă recomandările privind completarea fişelor epidemiologice.
"Cel mai important este să nu ascundem cazurile. La momentul actual e vorba de un caz de import. Nu avem înregistrate cazuri de transmitere locală, dar contează cât de responsabil, cât de solidar vom reacţiona", a spus Viorica Dumbrăveanu.
Reprezentanţii ANSP fac apel către toţi cei care se întorc în această perioadă din ţările în care este epidemie de coronavirus să se autoizoleze pentru 14 zile şi să informeze doctorii despre starea lor de sănătate în cazul apariţiei simptomelor specifice bolii.
"Mai puţin contează că vin din Italia, sau vin din Spania, sau vin din China. Să renunţăm azi la ieşiri în masă, la acţiuni în masă. Să punem sub aspectul riscului consecinţele pentru cei dragi", a declarat Nicolae Furtună, directorul ANSP.
"Am avut discuţii cu reprezentanţii conducerii care au sugerat ideea posibilităţii examinării de extindere a vacanţei. Dar cred că la moment este prematur de a lua astfel de decizii. Cred eu că o să luăm decizia de a stopa careva manifestări organizate în interiorul şcolilor pentru a evita anumite riscuri", a zis Corneliu Popovici, ministrul Educaţiei.
În legătură cu primul caz de coronavirus înregistrat în ţară, Parlamentul a anunţat că suspendă din 9 martie vizitele de informare în clădirea legislativului.
PUBLIKA.MD aminteşte că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat sâmbătă seara primul caz de infectare cu noul conoravirus în Republica Moldova. Victima este o femeie în vârstă de 48 de ani care s-a întors astăzi din Italia.
CITEŞTE ŞI: Primul caz de coronavirus în Moldova. O femeie care a revenit din Italia, infectată