Ronaldinho rămâne în arest. Fostul fotbalist a intrat în Paraguay cu paşaport fals
Fostul internaţional brazilian Ronaldinhho Gaucho, cel mai bun fotbalist al lumii în anul 2005, rămâne la închisoare după ce instanţa din Paraguay a decis că există riscul ca el să părăsească ţara. Brazilianul şi fratele său Roberto Assis au fost arestaţi vineri la Asuncion pentru uz de paşapoarte false. Iniţial, ei fuseseră eliberaţi, după un lung interogatoriu, de şapte ore, în faţa unui judecător. Însă parchetul a emis un mandat de arestare şi a cerut plasarea în detenţie a celor doi, care au fost puşi la dispoziţia ministerului public, analogul din Paraguay al Ministerului Afacerilor Interne de la noi.
La două ore după eliberare, brazilienii au fost duşi sub escortă la sediul poliţiei naţionale din ţara sud-americană. Ronaldinho Gaucho şi Roberto Assis au mers în Paraguay pentru promovarea unei cărţi.
"Sunt măsuri necesare, deoarece aceşti doi cetăţeni nu sunt stabiliţi în Paraguay şi există posibilitatea de evadare a lor. Ei sunt străini, care au pătruns şi rămân ilegal în ţară. Din aceste motive, instanţa a decis să respecte solicitările făcute anterior", a comunicat judecătoarea, Clara Ruiz Diaz.
Fostul star al fotbalului mondial a rămas fără paşaport la finalul anului 2018, după ce justiţia braziliană i-l confiscase şi-l amendase cu 2 milioane 500 de mii de dolari pentru un proiect imobiliar ridicat într-o arie protejată. Până la urmă, fostul fotbalist s-a eschivat de la achitarea amenzii.
De-a lungul anilor, Ronaldinho Gaucho a fost legitimat la cluburi mari din Europa precum Paris Saint-Germain, FC Barcelona sau AC Milan. Înainte de a cuceri "Balonul de Aur" în 2005, el a devenit campion mondial cu naţionala Braziliei în 2002, la Cupa Mondială din Coreea de Sud şi Japonia.