Ministrul Sănătăţii, de la tribuna Parlamentului, despre RECOMANDĂRILE venite de la OMS pentru a preveni răspândirea coronavirusului
Ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, a vorbit de la tribuna Parlamentului despre atenţionările şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a preveni răspândirea epidemiei virusului COVID-19.
Astfel, nu vor fi permise întrunirile la care vor participa mai mult de 50 de persoane.
"OMS ne-a atenţionat vis-à-vis de măsurile întârziate care au venit, nu am să menţionez statele, dar care au înregistrat risc de răspândire a coronavirusului. OMS ne-a recomandat să evităm aceste greşeli şi să nu venim cu măsuri de prevenire întârziate, dar la momentul actual să fie luate măsuri mai drastice.
În acest context, a fost luată decizia să limităm întrunirile în masă unde sunt mai mult de 50 de persoane. Orice întrunire care va fi organizată, va trebui să fie întocmită o listă cu persoanele participante şi să fie coordonată cu comisia extraordinara de la nivel local, iar în cazul în care se înregistrează un caz suspect de infecţie cu coronavirus să ştim exact persoanele cu care a fost în contact", a explicat Viorica Dumbrăveanu.
Totodată, Dumbrăveanu a declarat că privind vacanţa copiilor în contextul instituirii gradului de alertă națională "Cod portocaliu" de infecție cu virusul COVID – 19 vor fi elaborate câteva scenarii, care vor fi aprobate şi ulterior puse în practică în dependenţă de situaţie.
"OMS a precizat că nu avem încă înregistrate cazuri de transmitere locală a infecţiei cu coronavirus, avem doar un caz importat, inclusiv şi cazurile suspecte sunt importate. OMS a recomandat să ne abţinem la etapa actuală de vacanţele care urma să le stabilim, pentru că există riscul să expunem copiii la un risc sporit în transport, la locul de muncă al părinţilor, deoarece aceşti nu vor avea cu cine îi lăsa acasă. Totuşi, Ministerul Educaţiie şi Ministerul Sănătăţii de comun cu experţii de la OMS vor elabora câteva scenarii care vor fi aprobate şi care presupun la prima etapă închiderea instituţiei educaţionale dacă există un caz suspect de coronavirus, fie că e vorba de copil sau pedagog. A doua etapă închiderea instituţiilor educaţionale într-o unitate administrativă teritorială şi al treilea scenariu sunt acele vacanţe de care vorbeam", a punctat ministrul Sănătăţii.