Ministrul Sănătăţii a prezentat INFORMAŢII NOI privind cazurile de coronavirus în ţara noastră (VIDEO)
(09:32) Dumbrăveanu, despre golirea rafturilor din magazine: Nu există temei pentru panică. Chiar dacă sunt anumite restricţionări privind ieşirea sau intrarea în ţară şi alte măsuri întreprinse de toate statele afectate, importul de mărfuri va fi asigurat. Securitatea alimentară este o problemă prioritară.
(09:31) Ministrul Sănătăţii, despre numărul de teste pentru depistarea coronavirusului: Noi din acele 5 chituri care au fost oferite pentru diagnoze de către OMS, mai avem încă trei chituri neutilizate, iar OMS ne va oferi încă 1.000 de teste, până la sfârşitul săptămânii.
(09:30) - Profesorii, educatorii îşi vor primi salariul integral în cazul în care a fost sistat procesul educaţional? - Ministrul Sănătăţii: Vorbim de sistarea procesului de învăţământ, dar nu de şomaj tehnic sau alte măsuri care au impact asupra angajaţilor. În cazul dat, încă nu vorbim de sistarea activităţilor pedagogilor.
(09:29) Dumbrăveanu: Sigur că banii sunt o sursă de infecţie şi nu doar, dar şi suprafeţele, de exemplu în troleibuz barele pe care pune mâna. De aceea solicităm respecatrea igienii.
(09:28) Dumbrăveanu: Starea celor trei persoane cu coronavirus este gravă, dar medie. În cazul persoanelor suspecte, atât la copii cât şi la adulţi starea este una gravă-medie.
(09:26) Ministrul Sănătăţii: Reiterez că este necesar respecatrea igienei şi abţinerea de a merge în locuri aglomerate.
(09:24) Ministrul Sănătății a îndemnat cetăţenii să se abţină de la călătoriile peste hotare.
(09:21) Viorica Dumbrăveanu a anunţat că o mamă cu trei copii este printre persoanele suspectate cu coronavirus, care a fost internată în această noapte. În total la spital sunt două mame şi şase copii.
(UPDATE 09:20) Dumbrăveanu: Bilanţul rămâne neschimbat, rămân trei persoane confirmate cu coronavirus. La "Toma Ciorbă" la această oră sunt 22 persoane cu suspecţie la coronavirus. Rezultatele testelor ar urma să fie, astăzi, la ora 16:00.
(08:53) Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a prezentat la ora 09:00 informații actualizate privind controlul infecției prin Coronavirusul de tip nou, la nivel național.