Declarații după ședința centrului unic de comandă
Conform datelor operative ale Ministerului Sănătății, astăzi au fost investigate 124 de probe, dintre care 14 s-au depistat pozitive. Informațiile au fost prezentate de către secretarul de stat pe domeniul sănătății publice, Constantin Rîmiș.
Dintre acestea, patru sunt de import (o persoană din Italia, 2 - din Ucraina și una din România) și 10 - cu transmitere locală.
S-au înregistrat 3 cazuri noi în Chișinău, trei - la Căușeni (asociate cu vizita în Ucraina), 1 - la Ștefan Vodă, 1- la Anenii Noi, 1 - la Ialoveni, 1 - la Hîncești.
Astfel, în total avem 94 de cazuri confirmate cu COVID-19.
La spitalul Toma Ciorbă sunt internate 65 de persoane, dintre care șase în stare gravă.
La spitalul de bol infecțioase pentru copii se află 8 pacienți în stare de gravitate medie, iar la spitalul republican - o persoană în stare gravă și una cu gravitate medie.