IMPORTANT pentru șoferii care au introdus în țară automobile înmatriculate peste hotare
Termenul de aflare pe teritoriul Republici Moldova a mijloacelor de transport, introduse și declarate prin acțiune, de către persoanele fizice rezidente și cele nerezidente, care expiră în perioada stării de urgență, se întrerupe, urmând a curge de la data încetării stării de urgență. O decizie în acest sens a fost luată ieri de Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
Potrivit reprezentanților Serviciului Vamal, termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare străine constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.
Dreptul de aflare pe teritoriul țării noastre pe un termen mai mare de 180 de zile îl au doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate și care dețin permis de conducere în țara în care își au domiciliul, cu condiția achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul țârii noastre.
Persoanele fizice rezidente și cele nerezidente sunt obligate să scoată, în termen, de pe teritoriul vamal, mijloacele de transport declarate prin acțiune. În caz contrat, acestea vor fi sancționate contravențional, fără dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova alte mijloace de transport în aceleași condiții (declarate prin acțiune).