Franţa îşi retrage trupele din Irak, din cauza pandemiei noului coronavirus
Franţa îşi retrage trupele din Irak, unde acestea participă la misiuni de formare, a anunţat Statul Major francez, din cauza pandemiei noului coronavirus, care îi afectează una dintre operaţiunile externe, relatează AFP.
Vecin cu Iranul - unde virusul a ucis deja 1.700 de oameni -, Irakul a impus duminică la nivel naţional măsuri foarte stricte împotriva noului coronavirus, care a ucis deja 20 de oameni şi a contaminat peste 230.
”În coordonare cu Guvernul irakian, coaliţia (internaţională împotriva Statului Islamic condusă de Statele Unite) a decis să-şi ajusteze dispozitivul în Irak şi să-şi suspende provizoriu activităţile de formare a forţelor de securitate irakiene, având în vedere criza saitară”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Statul Major francez.
Astfel, ”Franţa a decis să-şi repatrieze, până la noi ordine, personalul din Operaţiunea Chammal (partea franceză a Operaţiunii internaţionale Inherent Resolve) desfăşurată în Irak”, adică aproape 200 de militari, angajaţi până acum în formarea armatei irakiene sau care fac parte din Statul Major al coaliţiei la Bagdad.
Începând de joi - data începerii repatrierii - ”nu mai există trupe Chammal în Irak”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Statului Major francez, colonelul Frédéric Barbry,, precizând că această retragere este "a priori temporară".
Armata americană, care reprezintă marea majoritate a forţelor străine desfăşurate în Irak, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute o reducere temporară a activităţilor coaliţiei.
”Pentru a preveni o răspândire a covid-19, armata irakiană a suspendat orice antrenament. Prin urmare, coaliţia va trimite temporar în ţările sale, în zilele următoare, unele dintre elementele sale specializate în formare”, anuţa vineri Comandamentul centralal armatei americane (CENTCOM), care acoperă Irakul şi Siria.
Britanicii şi cehii au anunţat deja o retragere parţială sau totală a forţelor lor din Irak, adevarul.ro