Una dintre mamele care o învinuia pe Svetlana Sainsus că ar face bani pe seama copiilor bolnavi, şi-a prezentat scuze publice
Embed:
Una dintre cele două mame care au acuzat-o pe Svetlana Sainsus, confondatoarea unei organizaţii de caritate, că ar face bani pe seama copiilor bolnavi, şi-a prezentat scuze publice pentru declaraţiile făcute anterior. Femeia spune că a fost manipulată de cealaltă mamă. Pretinsele victime au apărut acum doi ani într-o investigaţie realizată de jurnaliştii de la Rise Moldova. Reprezentanţii instituţiei media nu au reacţionat, deocamdată, în privinţa acestui subiect.
Acum doi ani, Ana Malendra spunea că a reușit să colecteze mii de euro din donaţii pentru ca fetiţa ei să fie operată la inimă, în Turcia. Ulterior, femeia s-a plâns că medicii din această ţară au simulat intervenţia chirurgicală, iar problema de sănătate a copilului ei nu a fost rezolvată. Acum, Ana Malendra s-a filmat într-un video postat pe Facebook, în care prezintă scuze publice tuturor celor care au avut de suferit din cauza afirmaţiilor ei.
”Astăzi, vin înaintea dumneavoastră cu o scuză publică către Svetlana Sainsus și vreau să îmi cer scuze. Scuzați-mă, vă rog, pentru ceea ce am spus la Rise. Vreau să vă aduc la cunoștință că am fost manipulată", a zis Ana Malendra, mama.
Mai exact, Ana Malendra spune că a fost manipulată de cealaltă pretinsă victimă, pe nume Veronica, şi lasă să se înţeleagă că la mijloc ar fi alte interese. Femeia nu a fost însă de găsit pentru a ne oferi o reacţie.
”Se duce la spital în locul meu, vorbește în locul meu de fata mea. S-a dus la poliție, a scris cerere. Pe noi ne cheamă la procuratură la Chișinău, din cauza că ea s-a dus și a spus că eu nu vreau să am grijă de copilul meu”, a spus Ana Malendra, mama.
La rândul său, confondatoarea fundației de caritate, Svetlana Sainsus, care de un an încearcă să-şi demonstreze nevinovăția în instanţă, susţine că nu s-a aşteptat la un asemenea gest.
”Ce a spus în video, eu știam. Ea nu doar odată mi-a spus că-i pare rău, fiindcă a fost foarte influențată. Ea a pierdut judecata și a fost obligată să achite despăgubiri morale, să își ceară scuze publice prin intermediul televiziunii, nu așa, pe Facebook. Eu nu am insistat. După ce a făcut acest video, i-am scris, i-am mulțumit și i-am spus că o iert”, a declarat Svetlana Sainsus, cofondatorea unei fundaţii de caritate.
Totodată, Svetlana Sainsus ne-a spus că acum se află în proces de judecată cu echipa de la rise.md. Următoarea şedinţă de judecată a fost amânată pentru luna mai.
”Cea mai mare vină eu o dau pe echipa RISE Moldova. Eu nu mă liniștesc până când demonstrez, iar Rise Moldova își va cere scuze publice și va șterge acel reportaj, fiindcă reportajul încă mai este și se distribuie. Până în ziua de azi eu mai primesc mesaje, comentarii cu ponegrire, cu blesteme”, a spus Svetlana Sainsus, cofondatorea unei fundaţii de caritate.
Am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii "Rise Moldova" pentru a le oferi dreptul la replică, însă aceştia nu ne-au răspuns la telefon.