Ora de vară 2020. Efectele schimbării orei asupra organismului
Trecerea la ora de vară s-a făcut în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, când ceasurile s-au dat înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 a devenit ora 4:00. „Dormim mai puțin”, cum se spune, iar 29 martie 2020 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore, scrie digi24.ro.
În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a Republicii Moldova şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore la ora de iarnă).
Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Trecerea la ora de vară se face la circa o săptămână după echinocțiul de primăvară, în această perioadă durata de lumină crescând treptat până la solstițiul de vară, momentul în care Soarele va lumina cel mai mult în emisfera nordică.
Trecerea la ora de iarnă 2020 se va face în ultimul weekend din octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung, în cazul tinerilor şi oamenilor sănătoşi. În schimb, persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări.
De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.
Specialiştii spun că vom avea nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta, deoarece trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme decât ne-am obişnuit, iar astfel nivelul de stres poate creşte şi pot apărea dificultăţi de concentrare la serviciu sau la școală.
În acest an ne-ar putea fi, totuși, mai ușor să trecem peste schimbarea orei. Starea de urgență impusă de pandemia de coronavirus, suspendarea cursurilor, întreruperea unor activități și munca de acasă îi va ajuta pe mulți dintre noi să nu mai resimtă așa acut efectele schimbării orei.