Leul moldovenesc s-a depreciat considerabil în raport cu euro şi dolarul
În faţa noului tip de coronavirus, şi leul moldovenesc pierde. Valuta s-a depreciat considerabil în raport cu euro şi dolarul. Potrivit cursului afişat marţi de Banca Naţională a Moldovei, dolarul s-a scumpit cu 75 de bani, iar euro cu 63 de bani, faţă de începutul lunii martie.
Astfel un dolar a ajuns să coste 18 lei şi 17 bani, iar un euro - 20 lei şi 11 bani. Aproximativ aceleaşi preţuri au afişat şi casele de schimb valutar, dar şi băncile comerciale. Experţii economici spun că această situaţie este cauzată de criza economică din toată lumea, însă BNM are suficiente rezerve valutare pentru a stabiliza valoarea leului.
Roman Chirca spune că deprecierea leului are mai multe cauze.
"Cauza principală constă în mai multe presiuni asupra leului moldovenesc prin cererile de valută, prin rezultat al scăderii remitenţelor şi al scăderii exporturilor. Aceste două fenomene vor continua să facă presiuni asupra leului, pe de altă parte, Banca Naţională are argumente de atenuare a acestor efecte prin micşorarea importurilor, ceea ce va micşora cererea de valută", a spus ROMAN CHIRCA, expert economic.
Iar Veaceslav Ioniţă menţionează că nu doar leul s-a depreciat. În aceeaşi situaţie sunt şi rubla rusească, hrivna ucrainească sau coroana cehă.
"Banca Naţională urmăreşte ca leul moldovenesc să aibă o depreciere lentă şi confortabilă pentru cetăţeni. Dar, nici să îl ţii prea tare nu poţi, cobori economia. Că, atunci când leul tău este puternic, iar valutele din regiune s-au devalorizat reiese că mărfurile tale devin scumpe, iar cele de peste hotare ieftine şi tu nu poţi exporta nimic, iar piaţa ta este invadată cu mărfuri de import", a spus VEACESLAV IONIŢĂ, expert economic.
Deprecierea leului are un impact negativ asupra dezvoltării economiei, iar în această perioadă au de suferit mai ales producătorii agricoli.
"Noi importăm aproape toate mijloacele de producţie necesare pentru producerea fructelor din ţări străine, conform contractelor încheiate fie în dolari, fie în euro. Aici mă refer la produsele de uz fitosanitar, îmgrăşămintele, piesele de schimb, chiar şi investiţiile pe care noi le efectuăm", a spus IURIE FALĂ, directorul Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe.
În data de şapte martie, când a fost înregistrat primul caz de coronavirus în ţară, Banca Naţională a Moldovei a afişat un curs de 17 lei şi 42 de bani pentru un dolar şi 19 lei şi 48 de bani pentru un euro.