Turismul, afectat de pandemie. Din cauza carantinei, pensiunile din țară îşi ţin uşile închise
Noul tip de coronavirus a pus pe brânci afacerile din domeniul turismului. De suferit au şi pensiunile din ţară, care, în această perioadă erau pline de vizitatori. Din cauza carantinei, localurile îşi ţin uşile închise.
Cea mai afectată regiune turistică de la noi este Orheiul Vechi.
"Rezerve nu sunt, pentru că noi am lucrat iarna, adică am ţinut lucrătorii, le-am dat salariu şezând toată ziua, ca să nu stea lumea acasă, cu nădejdea că în primăvară o să facem ceva. Perspectivele de mai departe depind de ce o să se întâmple în lume şi cum s-a porni", a spus proprietarul de pensiune, Anatolie Botnaru.
Administratorii de pensiuni spun că tot ce le rămâne de făcut este să aştepte ca situaţia să revină la normal.
"Noi tocmai acum trebuia să începem să activăm la capacitate maximă, mai ales că e vorba de sărbătorile pascale şi am avut foarte multe rezervări, însă, din păcate, acestea au fost anulate şi chiar avem anulări până la sfârşitul lunii mai", a menționat administratorul unei pensiuni, Liliana Buzila-Apostol.
Pentru a le da o mână de ajutor antreprenorilor, Organizaţia Mondială a Turismului, din care face parte şi Moldova, a venit cu un apel către comunitatea IT, startup-uri, dar şi experţii de profil din întreaga lume. Mai exact, se caută soluţii pentru a-i ajuta pe cei din sectorul turismului, fie că e vorba de a trece unele ramuri ale acestei industrii în online, fie noi iniţiative care să schimbe percepţia oamenilor despre turism şi călătorii.
Toţi doritorii îşi pot înscrie ideile până în data de 15 aprilie, accesând site-ul unwto.org. Deocamdată, autorităţile de la Chişinău nu au anunţat măsuri de susţinere concrete pentru această categorie de antreprenori.