Cehii nu mai beau bere la halbă. Care este motivul
Deşi datele statistice arată că, în medie, fiecare ceh consumă anual 141 de litri de bere, cel mai ridicat volum pe cap de locuitor din lume, în plină pandemie, aceştia au renunţat la obiceiul lor.
Berarii cehi au încetat să mai vândă bere la halbă, reorientându-se spre sticle şi doze, după închiderea pub-urilor în această ţară cu cel mai mare consum de bere din lume, unde pandemia de coronavirus afectează în mod serios sectorul berii, au declarat miercuri experţii consultaţi de AFP.
Pentru a putea supravieţui, trei din primii patru producători de bere din Cehia - Pilsner Urquell, Staropramen şi Budejovicky Budvar - au declarat că au încetat complet să mai umple butoaiele cu bere.
„Producem mai multă bere în sticle şi doze, pentru care am constatat o creştere de 15% a cererii”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Staropramen, Denisa Mylbachrova.
În data de 14 martie guvernul ceh a închis pub-urile şi restaurantele, în condiţiile în care datele statistice arată că, în medie, fiecare ceh consumă anual 141 de litri de bere, cel mai ridicat volum pe cap de locuitor din lume, scrie adevarul.ro