ATAC cu CUȚITUL pe o stradă din Franța. Sunt morți și răniți
Embed:
Un bărbat a atacat cu cuţitul sâmbătă dimineaţa mai multe persoane în localitatea Romans-sur-Isere din sud-estul Franţei, făcând doi morţi şi şapte răniţi, înainte de a fi reţinut, informează AFP, citând oficiali francezi.
Una dintre persoanele se află în stare gravă şi medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire, potrivit uneia dintre surse, srie Agerpres.
Presupusul autor al acestei agresiuni a atacat mai multe persoane într-un magazin şi pe strada din centrul localităţii, înainte de a fi arestat. În plină pandemie de COVID-19, populaţia franceză trăieşte în prezent în a treia săptămâna de izolare la domiciliu.
Poliţia judiciară din Lyon, estul Franţei, se ocupă de anchetă. Parchetul naţional antiterorist francez, în legătură cu parchetul oraşului Valence, evaluează "în prezent" situaţia pentru a şti dacă acest atac intră sub incidenţa atribuţiilor sale.