Noul coronavirus a provocat cel puţin 65.272 de decese în întreaga lume
Noul coronavirus a provocat cel puţin 65.272 de decese în întreaga lume de la apariţia sa în luna decembrie în China, potrivit unui bilanţ realizat de AFP din surse oficiale duminică, transmite agerpres.ro.
Peste 1.206.480 cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 190 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei. Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o mică parte din numărul real de contaminări, în condiţiile în care numeroase ţări testează doar acele cazuri care necesită îngrijiri spitaliceşti. Printre aceste cazuri, cel puţin 233.300 sunt astăzi considerate vindecate.
Italia, care a înregistrat primul deces legat de coronavirus de pe teritoriul său la sfârşitul lunii februarie, este în continuare ţara cea mai afectată de pandemie, cu un număr de 15.362 de decese la 124.632 de cazuri. Potrivit autorităţilor italiene, 20.996 de persoane sunt în prezent considerate vindecate.
După Italia, ţările cele mai afectate sunt Spania cu 12.418 de decese la 130.759 de cazuri, Statele Unite cu 8.503 de morţi la 312.245 de cazuri, Franţa cu 7.560 de decese la 89.953 de cazuri şi Regatul Unit cu 4.313 de morţi la 41.903 de cazuri.
China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde epidemia a apărut pentru prima dată la sfârşitul lunii decembrie, a înregistrat 81.669 de cazuri de infectare (30 noi cazuri sâmbătă şi duminică) 3.329 morţi (alţi 3) şi 76.964 de vindecări.
În ceea ce priveşte numărul de cazuri, Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie cu 312.245 de contaminări recenzate oficial, dintre care 8.503 soldate cu decese. De asemenea, 15.021 de persoane s-au vindecat.
Europa totaliza duminică la ora 11:00 GMT 47.093 de decese (la 642.330 de cazuri), Statele Unite şi Canada 8.747 de decese (la 326.117 cazuri), Asia 4.172 de decese (la 117.571 de cazuri), Orientul Mijlociu 3.779 decese (la 74.670 de cazuri), America Latină şi Caraibe 1.052 de decese (la (30.539 cazuri), Africa 388 decese (la 8.578 de cazuri), iar Oceania 41 decese (la 6.675 de cazuri).
Bilanţul a fost realizat pe baza datelor colectate de către birourile AFP de la autorităţile naţionale şi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).