Cum să îţi faci acasă propria mască de protecţie împotriva noului coronavirus (VIDEO)
Măștile sunt absolut necesare când ieșim din casă. O spune și doctorul Raed Arafat care insistă să purtăm o mască când părăsim locuința. Dacă nu găsim să cumpărăm așa ceva, atunci putem improviza. Și puteți vedea în materialul video de mai jos un exemplu rapid de a confecționa o mască artizanală. Măştile textile trebuie să se potrivească perfect peste faţă, dar să fie confortabile şi să fie asigurate bine după urechi sau cap.
De asemenea, este important ca acestea să aibă mai multe straturi de ţesătură, dar în acelaşi timp să se poată respira fără probleme prin ele şi să fie uşor de spălat în maşină fără a-şi schimba forma.
O agenție guvernamentală americană recomandă purtarea măştilor atunci când o persoană se află în spaţii publice, de exemplu în magazine sau în farmacii, locurile în care se găsesc mai multe persoane într-un spaţiu închis.
Cele mai simple metode de confecţionare a unor măşti pentru protecţia de noul coronavirus sunt din tricouri, bandane, prosoape, eşarfe sau chiar filtre de cafea.
Majoritatea modelelor pot fi realizate cu ajutorul unor foarfece şi legate cu elastice, dar cei care au acasă o maşină de cusut îşi pot confecţiona măşti mult mai elaborate, scrie digi24.ro