BNM îndeamnă cetățenii să nu divulge informația despre cardul bancar deținut
Escrocii nu-şi iau pauză nici pe timp de pandemie. În ultima perioadă au loc tot mai multe fraude ale cardurilor bancare.
Oamenii legii au descoperit o nouă schemă prin care infractorii iau legătura cu proprietarii de astfel de dispozitive la telefon. Infractorii ascund numărul real al acestora, iar pe ecranul victimelor este afişat numărul de telefon al instituției bancare.
Aşa că, deținătorii de carduri cred că discută cu angajații băncii. Sub pretextul de a bloca tranzacțiile frauduloase fictive, escrocii cer numărul integral al cardului bancar format din 16 cifre, numele și prenumele deținătorului de card, codul de securitate și apoi parolele unice expediate prin SMS. Obținând acces la conturile deținători de carduri, infractorii efectuează ulterior transferuri de bani ori fac diverse plăți online.
În context, oamenii legii le recomandă celor care au carduri să nu divulge nimănui, nici personalului băncii, datele cardului bancar, chiar dacă apelul este efectuat, aparent, de pe numere asemănătoare sau identice cu cele ale băncilor comerciale.
Totodată, nu transmiteţi cardul persoanelor străine şi nici nu-l lăsaţi la vedere. Este indicat să verificaţi lunar extrasul de cont. Dacă suspectați o fraudă, contactați imediat Serviciul Clienți, la numărul de pe spatele cardului, valabil 24 de ore din 24.