Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore: Peste 1100 de persoane au intrat în țară
foto: border.gov.md
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 1 831 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 113 traversări persoane, dintre care 608 treceri la frontiera moldo-română, 280 treceri la frontiera cu Ucraina și 225 treceri a frontierei aeriene (rute charter).
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 427 traversări persoane;
PTF Aeroport Chișinău – 225 traversări persoane (rute charter);
PTF Tudora – 126 traversări persoane;
PTF Sculeni – 115 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Reni – 112 traversări persoane.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- patru încălcări ale regimului zonei de frontieră;
- o persoană a fost documentată pentru încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională.
În toate punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 1 831 persoane și completate 1 113 fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 978 de Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.
În Aeroportul Internațional Chișinău au fost consemnate la intrarea în țară a unei rute charter din Dublin, fiind înregistrați 218 pasageri moldoveni. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale bolii.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 131 de apeluri de la cetățeni, unde s-a răspuns la întrebările cum se circulă la frontiera de stat, care sunt condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
Îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!
Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StaiAcasă