Fotbalul mondial este în pragul unor schimbări importante. International Football Association Board, organul care se ocupă cu modificările regulamentului "sportului-rege", a decis ca noua regulă a hențului să fie aplicată odată cu reluarea meciurilor în întreaga lume.
Astfel, de acum înainte se va acorda henț doar dacă mingea va atinge mâna de la mâneca tricoului în jos. În schimb în cazul în care mingea va atinge mâna pe suprafața în care brațul este acoperit de tricou, nu se va mai acorda henț.
Prin luarea acestei decizii, International Football Association Board încearcă să rezolve toate situațiile controversate ce apar mereu când se acordă henț.
Asociațiile de fotbal din întreaga lume urmează să decidă dacă vor introduce noua regulă din sezonul actual, în cazul în care acesta va fi reluat, sau începând cu sezonul 2020/2021.