Cauți amenzi cu lumânarea? AVERTISMENTUL DUR al premierului Chicu (VIDEO)
Premierul Ion Chicu vine cu un avertisment către cetățenii țării, care nu respectă regulile impuse de autorități pe timpul pandemiei de coronavirus și îi atenționează că vor fi amendați. Declarațiile au fost făcute de Chicu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.
"Am observat mai multe cazuri de încălcare a regulilor stabilite, cetățenii nu respectă aceste reguli, cozi la magazine, e regretabil, riscul contaminării cu COVID-19 nu a trecut. Ignorarea acestor reguli va avea consecințe grave. Vă rugăm, în acest proces de pregătire de sărbători, riscați cu viața dumneavoastră. Poliția îi va amenda pe cei care încalcă. Statul va acționa așa cum prevede legea. E important să respectăm regulile de sărbători. În ultimele 12 zile, epidemia a încetinit și ar fi păcat ca totul să fie în van, dacă vom ignora aceste reguli", a declarat prim-ministrul.
Totodată, șeful Executivului i-a avertizat pe preoți să se conformeze restricțiilor impuse în Noaptea Învierii, în caz contrar vor fi sancționați conform legii.
"Nu se poate de mers la biserică în această perioadă, slujbele, liturghiile se vor petrece fară credincioși. Nu ne puneți în situația să vă amendăm. Mă adresez reprezentanţilor bisericilor. Avem înțelegere deplină din partea Mitropoliei. Să nu faceți sfințirea bucatelor la biserici. Avem informații de la polițiști ca nu toți preoții vor să se conformeze. Individual, la porțile oamenilor, dacă se dorește puteți merge cu această sfântă procedură, orice altă metodă va fi penalizată. Nu vă suparați, dar cerem să vă conformați, în caz contrar veți fi amendați", a punctat premierul Chicu.
Slujbele în noaptea Învierii se vor desfășura doar cu participarea preoților, fără credincioși. Este interzisă deplasarea la biserică pentru sfințirea cozonacului.