Începând de astăzi, în municipiul Chișinău vor activa încă două laboratoare, unde vor fi efectuate teste pentru depistarea coronavirusului. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui Dumbrăveanu, este vorba despre un laborator din cadrul Centrului Republican Diagnostic și laboratorul din cadrul Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile.
"În rezultatul prelevării probelor de astăzi, se procesează și vor veni în suportul testării intense a cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv a personalului medical", a menționat ministrul Sănătății.
PUBLIKA.MD amintește că în Republica Moldova numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 2.548. Până în prezent au fost procesate primar 11.962 probe de laborator, 132 de cazuri de infectare cu COVID-19 sunt de import, iar 2.416 cu transmitere locală.