Peste 1400 de moldoveni vor fi repatriaţi în următoarele zile. Vezi orarul rutelor charter
Peste 1400 de moldoveni urmează să se întoarcă acasă de peste hotare. Aceştia vor fi repatriaţi în următoarele zile. Este vorba de cetățenii incluși în listele de așteptare ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Astfel, prioritate vor avea studenții, persoanele aflate la tratament și cetățenii aflați în dificultate. În perioada 22 - 26 aprilie, două companii aeriene moldovenești vor efectua curse charter din Paris, Nice, Milano, Barcelona, Londra și Moscova. Orarul zborurilor este afişat pe site-ul ministerului.
Premierul Ion Chicu a declarat că numărul curselor ar putea fi majorat, pentru că numărul cazurilor de import al virusului în țara noastră s-a micșorat:
"Noi observăm după dinamica cazurilor de import este una mică sau aproape zero, deci cifrele respective. Vom examina suplimentar pe parcursul acestor zile posibilitatea sporirii sau majorării numărului de zboruri charter către Republica Moldova pentru ca cetățenii noștri care se află peste hotare să revină în patrie".