Studiu: Fumătorii ar fi mai puțin expuși riscului infectării cu COVID-19
Medicii de la Assistance publique – Hôpitaux de Paris, una dintre cele mai mari structuri spitalicești de tip universitar din Europa, lansează o ipoteză surprinzătoare: fumătorii ar fi mai puțin expuși riscului infectării cu COVID-19. Potrivit experților, dintre cei 11 mii de pacienți internați la începutul acestei luni cu coronavirus, doar 8,5 la sută erau fumători. Asta în condițiile în care peste 25 la sută din populația Franței fumează.
Un alt studiu realizat asupra a 343 de pacienți internați și a 139 de persoane care au o formă uşoară a bolii arată că 4,4 la sută dintre bolnavii spitalizați erau fumători activi.
În privinţa celor tratați ambulator, puțin peste cinci procente erau fumători.
Constatări similare s-au făcut și în China. Un studiu publicat la sfârșitul lunii martie în New England Journal of Medicine, arată că din o mie de persoane contaminate, doar 12, 6 la sută erau fumători, în condițiile în care 28 la sută din populația Chinei fumează. Francezii sunt de părere că nicotina ar avea un rol protector şi nu ar permite virusului să pătrundă în celulele receptoare.