Fotbalistul moldovean Denis Marandici aşteaptă cu nerăbdare să revină pe teren
Fotbalistul moldovean Denis Marandici, jucătorul clubului NK Celje din prima divizie slovenă, aşteaptă cu nerăbdare să revină pe teren. Echipa sa este revelaţia sezonului - se află pe locul secund în clasament şi luptă pentru titlu.
Marandici a ajuns la NK Celje în februarie, de la gruparea portugheză União de Leiria. Compatriotul nostru a reuşit să joace pentru noul său club 5 meciuri, în care s-a remarcat cu două pase decisive.
"A fost o schimbare foarte rapidă, dar eu sunt fericit că aşa a ieşit. Din primele meciuri am început să joc, suntem pe locul 2 şi avem obiectiv să încheiem în primele trei locuri şi, dacă e posibil, să ocupăm primul loc", a spus jucătorul NK Celje, Denis Marandici.
Denis Marandici spune că s-a acomodat rapid la noua sa echipă.
"Băieţii m-au primit foarte bine în echipă. Aproape toţi vorbesc limba engleză. Încerc să învăţ şi limba slovenă. Antrenorului îi place să ne apărăm bine, compact, să ieşim mai repede în atac şi cât mai repede să ajungem la poarta adversă. Aproape în fiecare meci aşa şi marcăm golurile", a menționat jucătorul NK Celje, Denis Marandici.
Marandici este încântat să lucreze sub comanda antrenorului Dusan Kosic.
"Are dispoziţie bună în fiecare zi, este foarte ambiţios. Simţim asta şi noi, se reflectă în jocul nostru. Nimeni nu a crezut că putem să fim pe locul doi şi să luptăm pentru primul", a afirmat jucătorul NK Celje, Denis Marandici.
NK Celje va reveni în curând la antrenamente, în grupuri mici, iar meciurile campionatului ar putea fi reluate pe 30 mai. Până atunci, jucătorii se antrenează în izolare.
"Nu e chiar normal pentru noi - deja o lună şi jumătate fără antrenamente. Nu suntem deprinşi să stăm atât timp în casă, dar îmi pare că e o bună idee să ne antrenăm prin video. Măcar o oră - o oră şi jumătate facem exerciţii sută la sută corect, sub supravegherea antrenorilor", a spus jucătorul NK Celje, Denis Marandici.
Denis Marandici a jucat la echipele naţionale de juniori şi tineret ale Republicii Moldova şi a fost convocat la echipa națională de seniori pentru meciurile amicale cu reprezentativele Andorrei şi Rusiei, partide ce ar fi trebuie să se dispute la finele lunii martie, însă acestea au fost contramandate din cauza pandemiei de coronavirus.