Renault vrea să facă economii de sute de milioane de euro. Constructorul auto reduce numărul de subcontractori
foto: renault
Constructorul auto francez Renault intenţionează să îşi reducă în mod semnificativ numărul de subcontractori cu care lucrează la dezvoltare de noi modele, o măsură care ar putea să îi permită să facă economii cuprinse între 100 şi 200 de milioane de euro pe an, au declarat miercuri pentru Reuters două surse din interiorul companiei.
Proprietarul Dacia urmează să detalieze în săptămânile următoare un plan care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro pe parcursul a trei ani, în ideea redresării situaţiei financiare. Chiar înainte de izbucnirea crizei coronavirusului, Renault a încheiat anul 2019 cu primele sale pierderi nete din ultimii 10 ani din cauza dificultăţilor întâmpinate de partenerul său japonez Nissan dar şi a scăderii vânzărilor şi a marjei sale operaţionale, scrie agerpres.ro.
Potrivit surselor citate de Reuters, departamentul de inginerie de la Renault, condus din luna ianuarie de Gilles Le Borgne, va juca un rol central în acest program de economii. Sursele susţin că Gilles Le Borgne intenţionează să reducă numărul de subcontractori cu care lucrează Renault de la 15, în prezent, la patru sau cinci.
"Nu vor mai fi decât câţiva mari subcontractori care îşi vor împărţi 80% din tort, dar care vor trebui să ne facă oferte globale mai performante", a spus una din surse.
În mod frecvent companiile din industria auto externalizează sarcinile de dezvoltare către societăţi de inginerie precum Altran, Segula, Expleo, Alten sau Akka.
Tot pentru a-şi reduce costurile, Renault a decis recent să se retragă din societatea mixtă chineză de la Wuhan, la doar patru ani de la intrarea sa pe piaţa din China, şi de asemenea să vândă mai multe active imobiliare.
Directorul general interimar de la Renault, Clotilde Delbos, a avertizat la începutul anului că nu vor exista subiecte tabu când vine vorba de economii, ceea ce a dat naştere la îngrijorări cu privire la posibilitatea unor reduceri de efective şi închideri de uzine. Însă acest subiect se anunţă a fi unul mai delicat, în special având în vedere faptul că grupul auto negociază în prezent împrumuturi în valoare de cinci miliarde de euro garantate de statul francez.
Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.