COVID-19: OMS solicită invitaţia Beijingului pentru a se implica în investigaţiile cu privire la originile noului coronavirus
Foto: ziare.com
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), acuzată de Statele Unite ale Americii că nu a sesizat imediat pericolul noului coronavirus, a lansat vineri un apel la adresa Beijingului solicitând să fie invitată să participe la investigaţiile cu privire la originea animală a noului coronavirus, transmite agerpres.ro.
"OMS doreşte să lucreze alături de partenerii internaţionali şi, la invitaţia guvernului chinez, să participe la investigaţia cu privire la originile animale (ale noului coronavirus)", a declarat pentru AFP Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt al organizaţiei.
OMS, care până în prezent a lăudat modul în care Beijingul a gestionat criza, a precizat vineri că "înţelege că o serie de studii care vizează o mai bună înţelegere a originii epidemiei din China sunt în prezent planificate sau în curs de derulare". Însă "OMS nu participă în prezent la aceste studii din China", conform purtătorului de cuvânt.
La sfârşitul lunii ianuarie, o delegaţie OMS condusă de directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a deplasat la Beijing pentru o întâlnire cu preşedintele Xi Jinping şi au convenit asupra unei vizite în China a unei echipe internaţionale de oameni de ştiinţă care să cuprindă şi experţi din cadrul OMS.
Cu câteva zile mai înainte, la 20 şi 21 ianuarie, experţii din cadrul Biroului OMS din China au putut realiza o scurtă vizită pe teren în oraşul Wuhan, epicentrul epidemiei.
Pornită din China în decembrie, epidemia a contaminat peste 3,2 milioane de persoane din întreaga lume şi a făcut cel puţin 230.000 de decese, în pofida măsurilor draconice de izolare a peste jumătate din populaţia lumii care au pus la pământ economia planetei, conform unei compilări a bilanţurilor oficiale realizată de AFP.
În timp ce un număr mare de ţări şi de lideri politici au susţinut OMS, unele ţări şi unii lideri au început să emită îndoieli sau critici. SUA, care au suspendat susţinerea financiară a organizaţiei, au acuzat OMS că a întârziat să dea alarma pentru a nu ofensa Beijingul.
Donald Trump a dezvăluit joi că are în vedere noi măsuri punitive împotriva Beijingului, după ce a devenit cert că noul coronavirus provine dintr-un laborator extrem de sensibil din Wuhan şi nu din piaţa locală de animale.
Conform OMS, investigaţiile în curs în China se referă în special la cazurile de persoane bolnave "ale căror simptome au început să se manifeste la Wuhan şi în împrejurimi la sfârşitul anului 2019, bazate pe probe prelevate din apropierea pieţei şi de la fermele din regiune unde au fost identificate primele cazuri de îmbolnăviri umane şi (,,,) de la speciile de animale sălbatice vândute în această piaţă".
Rezultatele acestor studii sunt "esenţiale pentru a preveni toate noile introduceri zoonotice ale virusului care provoacă la oameni boala Covid-19", a explicat purtătorul de cuvânt al OMS.
Agenţia specializată a ONU a indicat că va continua colaborarea cu experţi în sănătatea oamenilor şi a animalelor, cu ţări şi alţi parteneri pentru "a identifica lacunele şi priorităţile în materie de cercetare pentru lupta împotriva Covid-19, inclusiv posibila identificare a originii acestui virus din China".