Coronavirus: Se reiau meciurile de box în Mexic
După reuniunile de box desfăşurate pe 25 aprilie în Nicaragua şi Coreea de Sud, Mexicul va relua la rândul său organizarea unor gale, dar cu porţile închise, din cauza pandemiei de coronavirus, informează cotidianul L'Equipe, citat de agerpres.ro.
Astfel, pe 26 mai la Patzcuaro, fostul campion IBF al categoriei super-welters, mexicanul Carlos Molina (36 ani, 31 victorii, 2 egaluri, 11 înfrângeri), îl va întâlni pe compatriotul său Michi Munoz (39 ani, 27 victorii, 10 înfrâgeri) cu porţile închise, în zece runde, în direct pe Facebook şi Youtube.
Alte patru meciuri figurează în program, toate cu mexicani şi doi boxeri neînvinşi care locuiesc în Florida, suedezul de categorie mijlocie Shady Gamhour şi greul rus Rashid Akzhigitov.
La primele gale din Nicaragua şi Coreea de Sud, toţi participanţii, în afara boxerilor, au purtat mască şi au lăsat câte un scaun liber între fiecare spectator.
Figurând printre principalii promotori mondiali, americanul Bon Arum şi britanicii Eddie Hearn şi Frank Warren mizează şi ei pe organizarea unor evenimente cu porţile închise.